OSHO - un maestru spiritual care te ajută să devii tu însuți + VIDEO (RO)

OSHO - UN MAESTRU SPIRITUAL
CARE TE AJUTĂ SĂ DEVII TU ÎNSUȚI

OSHO este unul dintre cei mai cunoscuți și mai provocatori lideri spirituali ai vremurilor noastre. Publicația Sunday Times l-a numit „unul dintre cei 1.000 de creatori ai secolului XX”. Romancierul Tom Robbins l-a numit „cel mai periculos om de la Iisus încoace”. La 23 de ani de la moartea sa, învățăturile lui OSHO continuă să fie prețuite de către căutătorii de comori spirituale din întreaga lume. În țara noastră, Editura Pro Editură și Tipografie a publicat o serie de cărți alcătuite tematic după învățăturile lui OSHO pentru discipolii săi. Iată câteva perle de înțelepciune și umor fin, extrase din aceste cărți:

Intuiţia este cea mai înaltă treaptă a scării, scara conştiinţei. Această scară are trei trepte: prima şi cea mai de jos este instinctul; a doua, cea din mijloc, este intelectul; iar a treia, cea mai de sus, este intuiţia. În toate trei este folosit prefixul „in”. Lucrul acesta este semnificativ. El înseamnă că aceste calităţi sunt înnăscute. Ele nu se pot învăţa, nu există niciun mod de a le dezvolta cu ajutor din afară. Intuiţia îţi oferă posibilitatea de a-ţi da răspunsuri la întrebări fundamentale – nu verbal, ci existenţial. Intelectul este un mecanism frumos, foarte util oamenilor de ştiinţă, dar dacă devine stăpân şi te domină, e periculos. Când mintea se comportă ca un supus al conştienţei, este un supus blând; dar mintea în postura de stăpân al conştienţei este un stăpân foarte periculos. (Intuiţia - cunoaşterea de dincolo de logică)

În Occident, religia nu mai face parte din viață. În jurul vârstei de 42 de ani, fiecare occidental se confruntă cu probleme psihice. Apar mii de tipuri de nevroze și ulcere. Ulcerul este amprenta ambiției. Omul ambițios face ulcer la stomac. Ambiția mușcă, roade. Ambițiosul e foarte încordat, și când mintea e încordată, și stomacul e încordat și el, și atunci se roade. Dacă ai ulcer, asta arată că ești un om de succes. Dacă n-ai ulcer, ești un amărât, viața ta e un eșec, ești un ratat. Dacă ai primul atac de cord în preajma vârstei de 42 de ani, ești un om de mare succes. Trebuie sa fii cel puțin un ministru, un industriaș bogat, sau un actor renumit, altfel atacul de cord nu se explică. Atacul de cord este definiția succesului. Toți oamenii de succes suferă atacuri de cord. Organismul lor e încărcat cu elemente toxice: ambiții, dorințe, faimă. Au trăit atât de încordați, încât încordarea a devenit stilul lor de viață. La 42 de ani se produce un salt. Omul începe să se gândească la religie, la lumea cealaltă. A mai rămas puțin timp. Când să mai ajungă la Dumnezeu, la nirvana, la iluminare? De aici, teoria reîncarnării: „Nu-ți fie frică! Te vei naște din nou, iar și iar, roata vieții se învârte întruna. Nu te teme, ai destul timp să evoluezi spiritual, să te purifici”. Când ai ambiții, ai nevoie de timp. Un om spiritual nu are nevoie de timp. El este eliberat și ajunge la iluminare aici și acum, căci religiozitatea nu depinde de trecut sau de viitor. (Maturitatea - responsabilitatea de a fi tu însuți)

Colectivitatea este o idee foarte periculoasă. În numele colectivității, individul, realul, a fost mereu sacrificat. Sunt împotriva ideii de colectivitate. Națiunea este doar un cuvânt, iar națiunile și-au sacrificat mereu indivizii în numele țării. Liniile pe care le-ați desenat pe hartă nu există pe pământ. Sunt doar parte din jocul tău. Iar lupta pentru aceste linii a avut drept urmare mulți morți, oameni reali, care au murit pentru linii imaginare. Iar voi îi faceți eroi naționali! Ideea de colectiv trebuie distrusă; altfel, într-un fel sau altul, sacrificarea individului va continua. Am sacrificat individul chiar și în numele religiei, în războaie religioase. Un mahomedan care moare într-un război religios știe că locul lui în paradis e asigurat. I-a spus preotul: „Dacă mori pentru Islam, paradisul, cu toate plăcerile pe care le-ai visat vreodată, e al tău. Iar persoana pe care ai omorât-o va ajunge și ea în paradis, deoarece a fost omorâtă de un mahomedan. E un privilegiu pentru el, deci nu trebuie să te simți vinovat că ai omorât un om”. Creștinii au avut cruciade și au omorât mii de oameni, au ars ființe umane de vii. Pentru ce? Pentru creștinism. La fel s-a întâmplat și încă se întâmplă pentru budism, hinduism, comunism, fascism... orice motiv e bun. E de-ajuns un cuvânt care înseamnă o mică colectivitate și individul poate fi sacrificat. Nu există niciun motiv pentru ca această colectivitate să existe măcar: indivizii sunt îndeajuns. Și dacă indivizii au libertate spirituală, atunci și colectivul va fi liber spiritual. (Libertatea - curajul de a fi tu însuți)

Fiecare om are propriul său centru, dar nu trăieşte în el – trăieşte în afara lui. Acest fapt duce la tensiune interioară, la frământare, la angoasă. Nu vă aflaţi unde ar trebui să fiţi; vă lipseşte echilibrul, iar dezechilibrul stă la baza tuturor tensiunilor mintale: dacă depăşeşte o anumită limită, înnebuneşti. Nebun este acela care şi-a ieşit cu totul din fire. Iluminatul este opusul unui nebun. El este centrat în el însuşi. Voi vă aflaţi undeva la mijloc, între cele două situaţii. Încă n-aţi ieşit total din voi înşivă, dar nici nu sunteţi în centrul vostru. Vă mişcaţi undeva la mijloc. Uneori, vă îndepărtaţi foarte mult și deveniţi temporar nebuni. În mânie, în sex, în toate direcţiile în care v-aţi dus prea departe de voi înşivă sunteţi temporar nebuni. În acele momente, nu-i nicio deosebire între voi şi un alienat mintal. Diferenţa constă numai în faptul că nebunia lui este definitivă, în timp ce a voastră este temporară și vă reveniţi. Când sunteţi furioşi, ajungeţi în starea de nebunie, care nu este permanentă. Calitativ, nu există nicio diferenţă, diferenţa este numai cantitativă. Alteori, când sunteţi relaxaţi, total în largul vostru, vă atingeţi şi centrul. Acelea sunt momente fericite. Se întâmplă şi ele. Atunci sunteţi ca un Buddha, ca un Krishna, dar numai pentru o clipă. Nu rămâneţi acolo. Căci, în momentul în care vă daţi seama că sunteţi fericiţi, deja ați plecat de acolo. Durează atât de puţin, încât până când aţi recunoscut fericirea, ea a şi trecut. Pendulăm permanent între aceste stări, dar această mişcare este periculoasă, pentru că nu vă puteţi crea o imagine proprie stabilă. Nu ştiţi cine sunteţi. Dacă oscilaţi permanent între nebunie şi propriul centru, nu puteţi avea o imagine clară despre voi înşivă. Veţi avea o imagine lichidă și nu veţi şti cine sunteţi. Din această cauză vă temeţi chiar şi când aşteptaţi momente de fericire, şi atunci vă fixaţi undeva, la mijloc. (Cartea secretelor)

Greşelile trebuie acceptate, nu-i nimic în neregulă cu ele. Toată lumea face greşeli şi toată lumea trebuie să le facă. Nu cere perfecţiune. Greşelile sunt bune, ele te fac să fii uman. Altfel, vei fi ori ne-uman, ori supra-uman, şi niciuna dintre aceste variante nu este benefică. A fi uman e frumos, dar pentru a rămâne uman trebuie să greşeşti. Nu-i nimic în neregulă cu greşelile! Dar tu știi că nu trebuie să comiţi greşeli. Atunci te torturezi, te simţi vinovat şi te condamni. Nu-i nevoie, toţi greşim. Doar ţine minte un lucru: nu face aceeaşi greşeală! Fă doar greşeli noi. Satură-te de cele vechi şi găseşti moduri de a face alte greşeli. Cu cât faci mai multe greșeli, cu atât mai multă experiență capeți. Cu cât capeți mai multă experiență, cu atât mai puține greșeli vei face. (ABC-ul iluminării)

Existenţa este pregătită să-ţi ofere paradisul aici şi acum, dar tu tot amâni, mereu, până mori. Dacă nu ai compasiune pentru propriul corp, nu poţi să ai compasiune nici pentru un alt corp. Corpul este un organism viu care nu ţi-a făcut niciun rău. Ţi-a stat tot timpul la dispoziţie de când ai fost conceput şi-ţi va sta până la moarte. Va face tot ce vrei tu să facă pentru tine, chiar şi imposibilul, şi nu se va arăta nesupus. E de neconceput să creezi un mecanism atât de ascultător şi de înţelept. Dacă vei deveni conştient de toate funcţiile organismului tău, vei fi surprins. Nu te-ai gândit niciodată ce face corpul tău. E atât de miraculos, atât de misterios. Dar nu te-ai interesat niciodată de el. Nu te ai deranjat niciodată să faci cunoştinţă cu propriul corp. Corpul este cel mai mare mister al existenţei tale. Acest mister trebuie iubit, funcţionarea lui trebuie să fie pătrunsă în intimitate. (Echilibrul corp - minte)  

Plăcerea depinde de ceilalți. Dacă iubești o femeie și asta e plăcerea ta, acea femeie devine stăpâna ta. Dacă iubești un bărbat, dacă asta e plăcerea ta și ești nefericită, disperată, tristă fără el, ai devenit sclavă, nu mai ești liberă, ești la închisoare. Dacă ești în căutare de bani și putere, vei fi dependent de ele. Omul care acumulează bani, a cărui plăcere este să aibă din ce în ce mai mulți, va deveni din ce în ce mai nefericit, deoarece, cu cât are mai mulți bani, cu atât va vrea și mai mulți, și cu cât va avea mai mulți, cu atât mai tare se va teme c-o să-i piardă. E o sabie cu două tăișuri. Pot fi furați, banca poate da faliment, situația politică din țară se poate schimba. Există o mie și unu de lucruri de care depind banii tăi. Banii nu te fac stăpân, ci sclav. Plăcerea e ceva periferic, ea depinde de împrejurări exterioare ție. E numai o excitație. Dacă mâncarea e plăcere, ce-ți place la ea, de fapt? Doar gustul, preț de câteva clipe. Când trece peste papilele gustative, ai o senzație pe care o interpretezi ca plăcere. Azi s-ar putea să fie plăcere, dar mâine s-ar putea să nu mai fie. Dacă mănânci zi de zi aceeași mâncare, papilele gustative devin insensibile la ea și nu-ți va mai plăcea. (Bucuria - fericirea care vine din interior)

Dacă cineva vrea să devină lider, trebuie să facă mai întâi un lucru: să-ți distrugă cumva inteligența. Să te clatine din rădăcini, să te facă să-ți fie frică, să nu mai ai încredere în tine. Asta e o condiție indispensabilă. Dacă ești inteligent, îți rezolvi singur problemele. De fapt, orice probleme apar în viața, tu ai mai multă inteligență decât ele. Inteligența e un dar al naturii. Dar există oameni ambițioși, care vor să guverneze, să domine. Există nebuni ambițioși care creează frică din tine. Frica e ca rugina, distruge inteligența. Dacă vrei sa distrugi inteligența cuiva, fă-l să-i fie frică. Creează iadul și fă-i pe oameni să se teamă. Când oamenii se tem de iad, se duc și se prosternează în fața preotului. Îl ascultă pe preot. Dacă nu-l ascultă, îi așteaptă focul gheenei. E firesc să le fie frică. Ei trebuie să se apere, și pentru asta au nevoie de preot. Preotul devine indispensabil. Trebuie mai întâi creată teama, și apoi lăcomia. Inteligența nu e lacomă. O să te miri să afli că un om inteligent nu e niciodată lacom. Lăcomia este caracteristică oamenilor mărginiți. Aduni acum provizii pentru ziua de mâine pentru că nu ai încredere că mâine ai să mai fii în stare. Devii avar, lacom, pentru că nu știi dacă mâine inteligența ta o să facă față vieții sau nu. N-ai încredere în inteligența ta, așa că aduni în prostie. Un om inteligent nu se teme, el nu e lacom. (Inteligența - reacționează creativ la prezent)

Când misionarii creștini au ajuns în Africa, s-au trezit în mare dificultate. Trebuiau să traducă Biblia, iar în Biblie, Dumnezeu e descris ca fiind alb, iar Diavolul, negru. Așa că a apărut o problemă: cum să le spui negrilor că Diavolul e negru și Dumnezeu e alb? Ei îl puteau concepe pe Dumnezeu numai ca fiind negru și pe Diavol, alb. Era firesc, ei și-l imaginaseră întotdeauna pe Dumnezeul lor ca fiind negru, iar Diavolul lor fusese întotdeauna alb. S-ar putea să nu știți cum au rezolvat problema misionarii creștini. Ei bine, în traducerile africane ale Bibliei, Dumnezeu e zugrăvit ca fiind negru, iar diavolul, alb. Altfel n-ar fi existat comunicare, confluență. Noi concepem lucrurile cu mintea; mintea noastră interpretează întruna. Dacă omul ar dispărea, în lume n-ar mai exista bine și rău, nimic n-ar mai fi moral sau imoral. Toate judecățile noastre se datorează concepțiilor. Crezi în Dumnezeu. Apoi afacerea ta dă faliment și brusc apare necredința. Crezi în Dumnezeu, îți moare cineva drag și nu mai crezi. Credința ta în Dumnezeu este distrusă doar prin moartea cuiva drag? Înseamnă că n-a valorat mult. Spre deosebire de credință, încrederea nu poate fi niciodată distrusă. Odată ce există, nimic n-o poate distruge. Așa că, ține minte, între încredere și credință e o mare diferență. Încrederea este personală; credința este socială. Încrederea ți-o dezvolți singur; credința îți este impusă. Renunță la credințe. Sigur, va apărea teama, pentru că apare îndoiala. Credința forțează îndoiala să se ascundă undeva, o reprimă. Nu-ți face griji în privința asta. Lasă îndoiala să vină. Fiecare trebuie să treacă printr-o noapte întunecoasă înainte de a ieși la lumina soarelui. Dar când, după lunga călătorie prin noaptea neagră apare dimineața, știi că a meritat. Încrederea nu poate fi cultivată și nu încerca s-o cultivi. Asta a făcut omenirea. Încrederea cultivată devine credință. Descoperă încrederea în interiorul tău, n-o cultiva. Pătrunde mai adânc în ființa ta și descoper-o. (Curajul - plăcerea de a trăi periculos)

OSHO: The Future Philosophy of Humanity (RO)