Cina cea de taină a ateilor + documentar (RO)


CINA CEA DE TAINĂ A ATEILOR

Galileo Galilei, Marie Curie, J. Robert Oppenheimer, Isaac Newton,
Louis Pasteur, Stephen Hawking, Albert Einstein, Carl Sagan, Thomas Edison,
Aristotel, Neil de Grasse Tyson, Richard Dawkins și Charles Darwin

Adevărul e că oamenii vor cere întotdeauna o religie expusă în imagini și cu o aură de supranatural. Ei nu vor ştiinţă; sunt terorizaţi de ea ca de moarte, pentru că singura predică a ştiinţei este că tot ce e viaţă moare. Masele nu vor accepta niciodată ştiinţa până când nu le va oferi un paradis pământesc. Atâta timp cât va exista sărăcie, vor exista și zei. Will Durant (1885-1981) - scriitor, istoric și filozof american

Din câte pot să-mi dau seama după studiul Scripturii, tot ce faci în rai e să stai degeaba toată ziua și să-l slăvești pe Dumnezeu. Nu știu ce-ați face voi, dar eu cred că după primii 50 de milioane de ani aș începe să mă cam plictisesc. Rick Reynolds (n. 1951) - comic american

Religia a fost întotdeauna anti-umană, anti-femei, anti-viaţă, anti-pace, anti-raţiune şi anti-ştiinţă. Ideea de dumnezeu a fost nu numai în detrimentul omenirii, ci şi al pământului. A venit timpul ca raţiunea, educaţia şi ştiinţa să preia controlul. Madalyn Murray O'Hair (1919-1995) fondatoarea Asociației „Ateiștii americani”

Ateismul este singurul mijloc de a asigura fericirea lumii, care a fost făcută imposibilă prin războaiele create de teologi. Julien Offray de La Mettrie (1709-1751) fizician și filozof francez

Studiul teologiei, aşa cum se face în bisericile creştine, este studiul a nimic. Nu se bazează pe nimic, nu are niciun principiu, nu avansează, nu are date, nu poate demonstra nimic şi nu admite nicio concluzie. Cât despre cartea numită Biblia, este o blasfemie s-o numeşti „Cuvântul lui Dumnezeu”. Este o carte plină de minciuni şi contradicţii, o istorie a unor timpuri rele şi a unor oameni răi. Thomas Paine (1737-1809) revoluționar și pamfletar american

Citită cum trebuie, Biblia însăşi este cel mai puternic motiv pentru ateism. Isaac Asimov (1920-1992) biochimist și scriitor de romane științifico-fantastice

Clericul este un om care se simte chemat să trăiască fără a munci, pe spinarea săracilor care muncesc ca să trăiască. Voltaire (1694-1778) scriitor și filozof al iluminismului francez

Nu pot să cred că același Dumnezeu care ne-a înzestrat cu simț, rațiune și intelect ne-a făcut în același timp să uităm să le folosim. Galileo Galilei (1564-1642) fizician, matematician, astronom și filozof italian

Credinţele sunt cele care despart oamenii. Îndoiala îi uneşte. Peter Ustinov (1921-2004) actor britanic

Creştinismul n-are ce să-i ofere unui om fericit, care trăieşte într-un univers natural, inteligibil. George H. Smith (n. 1949) libertarian, scriitor și educator american

Religia pe care omul o acceptă este aceea a comunităţii în care trăieşte, ceea ce evidenţiază faptul că mediul este ceea ce l-a făcut să accepte religia în cauză. Bertrand Russell (1872-1970) filozof, matematician, istoric și critic social britanic

Dacă admitem că o fiinţă infinită a controlat destinele persoanelor şi ale popoarelor, istoria devine o farsă cât se poate de crudă şi sângeroasă. Eră după eră, cei puternici i-au călcat în picioare pe cei slabi, cei vicleni şi lipsiţi de inimă i-au făcut sclavi pe cei simpli şi inocenţi, şi nicăieri în analele omenirii, niciun zeu nu i-a ajutat pe cei oprimaţi. Robert G. Ingersoll (1833-1899) lider politic și orator agnostic american

Dacă Dumnezeu ar fi brusc condamnat să trăiască viaţa pe care a abătut-o asupra oamenilor, s-ar sinucide. Alexandre Dumas (1802-1870) celebru autor de romane istorice de aventuri

Dacă există vreun miracol pe lume, acela este că atât de mulţi oameni chiar cred că Dumnezeu există. John Mackie (1917-1981) filozof australian

Este, bineînţeles, o minciună ceea ce aţi citit despre convingerile mele religioase, o minciună repetată sistematic. Nu cred într-un Dumnezeu ca persoană şi n-am negat niciodată aceasta, ci am exprimat-o clar. Dacă există în mine ceva ce poate fi numit religios, aceasta este admiraţia neţărmurită pentru structura acestei lumi, atât cât ştiinţa noastră o poate evidenţia. Albert Einstein (1871-1955) fizician, unul dintre cei mai străluciți oameni de știință ai omenirii

Este un fapt interesant şi demonstrabil că toţi copiii sunt atei şi că dacă religia nu li s-ar imprima în minţi, ei ar rămâne astfel. Ernestine Rose (1810-1892) feministă ateistă americană

Maică-mea m-a obligat să renunţ la prietenii mei imaginari când aveam 6 ani. Ea a vrut să-i înlocuiesc cu un nou prieten imaginar, unul mare şi puternic. Mi-a luat 20 de ani să scap de el. Steven Sparks (n. 1965) sportiv american

Moralitatea înseamnă să faci ceea ce este corect, indiferent de ce ţi se spune. Religia înseamnă să faci ce ţi se spune, indiferent de ce este corect. Jerry Sturdivant, industriaș american

N-am văzut niciodată nici cea mai mică dovadă ştiinţifică a teoriilor religioase ale raiului şi iadului, ale vieţii viitoare sau ale unui Dumnezeu ca persoană. Thomas Edison (1847-1931) inventator și om de afaceri american

Nicio minune nu a avut loc vreodată în condiţii pe care ştiinţa să le accepte. Experienţa arată, fără excepţie, că minunile au loc doar în timpuri şi ţări unde se crede în minuni, şi în prezenţa unor persoane care sunt dispuse să creadă în ele. Ernest Renan (1823-1892) lingvist, filozof și scriitor francez

Nu poţi convinge de nimic un credincios, deoarece credinţa lui nu se bazează pe dovezi, ci pe o nevoie profundă de a crede. Carl Sagan (1934-1996) astronom și astrofizician american

Nu vă bazaţi doar pe ce spunem noi. Citiţi Biblia. Citiţi afirmaţiile preoţilor. Veţi înţelege că Dumnezeu este cel mai rău personaj negativ din toată literatura de ficţiune. E. Haldeman-Julius (1889-1951) scriitor și publicist american

Religia sau superstiţia – pentru că toate religiile s-au dovedit a fi superstiţii – distrugând judecata, a iraţionalizat toate facultăţile mentale ale omului şi l-a făcut cel mai abject sclav, prin teama de entităţi create de propria lui imaginaţie dezorganizată. Robert Owen (1771-1858) reformator galez, fondatorul socialismului utopic

Toţi oamenii care gândesc sunt atei. Ernest Hemingway (1899-1961) scriitor american

Nu poți converti un om la creștinism, dacă nu-l convingi mai întâi că e un păcătos. Lin Yutang (1895-1976) lingvist, scriitor și inventator chinez

Unii oameni au abilitatea stranie de a-şi împărţi mintea în compartimente etanşe, fiind critici şi raţionali în probleme ştiinţifice, dar creduli ca nişte copii când vine vorba de religie. Alan Watts (1915-1973) filozof și scriitor britanic

Voi credeţi într-o carte cu animale vorbitoare, magi, vrăjitoare, demoni, beţe care se transformă în şerpi, mâncare care cade din cer, oameni care merg pe apă şi tot felul de poveşti magice, absurde şi primitive, şi spuneţi că noi suntem cei care avem nevoie de ajutor? Dan Barker (n. 1949) activist, muzician și compozitor american

Cu sau fără religie, există oameni buni care fac lucruri bune și oameni răi care fac lucruri rele. Dar pentru ca oamenii buni să facă lucruri rele e nevoie de religie. Steven Weinberg (n. 1933) fizician american, laureat Nobel.

Comentarii

  1. Un savant care a lucrat la "facerea" oii clonate (nu vreau să-i dau numele) ajunge, după deces, în faţa Bunului Dumnezeu.
    Cu nasul pe sus, îi spune: "Hei, Doamne ! Am venit să stăm şi noi de vorbă...aşa... de la egal, la egal, că uite, eu am făcut deja o oaie... şi o să fac imediat şi eu un OM, cum ai făcut Tu !"... "Bine ! Foarte bine !" zice Dumnezeu ..."Ai dreptate, fă şi un OM şi vom fi egali ! Apucă-te să-l faci !"... Savantul nostru se apleacă spre... pământ (cel de "acolo") şi spune: "Uite... iau o mână de pământ....
    Şi... în acel moment, Dumnezeu îl întrerupe, spunând: "...Nu...nu... !Fă mai întâi... PĂMÂNT !"

    ATEUL este persoana care ARE O CREDINŢĂ ! Crede în...NIMIC !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Superb..din tot ce ai spus reiese ca noi oamenii am aparut din pamant, cica asa ne-a facut dumnezmeu.......stii, noi astia ateii, ne nastem de mii de ani din barbat si femeie.....voi religiosii de unde apareti? fotosinteza?

      Ștergere
  2. Chestia cu ateul. Pana nu demult ni se spunea ca ateii cred in om si in puterile lui.

    RăspundețiȘtergere
  3. Marius Sumedrea5 nov. 2014, 19:06:00

    Ateul crede in materie, asa-zisa ,,inteligenta a materiei", dar acea inteligenta ce este sau cum s-a nascut? Intamplator ? In Univers nu exista intamplare si Stephen Hawking este ateu si recunoaste asta. Teoria Big- bang, de la care pleaca teoria actuala materialista a creatiei are un punct de plecare. Dar inainte de Big- Bang ce-a fost ? Biologii de astazi precum si fizicienii cuantici recunosc ca au ajuns intr-un punct in care spiritualul isi da mana cu stiinta. Deci filmuletele ateiste de mai sus pleaca de la o baza falsa din start. Si conflictele spun ca sunt in mare procent religioase, dar nu se intreaba cine se afla in spatele lor si ce interese? Religia a fost folosita de milenii pentru sclavizarea omenirii, ea nu este rea in sine. Cat despre existenta lui Dumnezeu, impersonal, care nu are nimic de-a face cu religiile manipulate de lideri insetati de putere, in prezent este deja prea tarziu ca sa ne mai punem asa intrebare. este alegerea fiecaruia si toti vom lua cunostinta cu acest adevar mai devreme sau mai tarziu....nu-i nicio graba......
    Doamne ajuta !

    RăspundețiȘtergere
  4. In principiu credinta este buna, numai ca tine-o pentru tine, nu incerca sa o impui altora si totul e OK��

    RăspundețiȘtergere
  5. CINEVA A SPUS CÃ CRESTINISMUL SI COMUNISMUL SUNT INVENTILE JIDANILOR!

    RăspundețiȘtergere
  6. Cu siguranta datorita vechimii universului exista "zei" in univers, dar in nici un caz nu cel din cartea cartilor.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

POSTĂRI ALEATORII

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.

CONTACT

Nume

E-mail *

Mesaj *