Rozmarinul - energie și optimism

-->

 

ROZMARINUL - ENERGIE ȘI OPTIMISM
Datorită efectului de stimulare a corticosuprarenalelor, rozmarinul este considerat un elixir al tinereţii. El fortifică organismele anemice, debilitate de boală sau aflate în convalescenţă. Acţionează în stimularea memoriei şi combaterea proceselor de îmbătrânire, astfel încât persoanele consumatoare de rozmarin manifestă o revitalizare a activităţii tuturor organelor, un plus de energie şi de optimism. Pentru aceste calităţi, el se află în topul remediilor naturiste.
Rozmarinul (Rosmarinus officinalis) este un subarbust peren de origine mediteraneană, cu înălţime medie de 50-60 cm, cu frunze mici, în formă de ace, foarte aromate, folosite drept condiment sau în scop medicinal. Florile sunt de culoare albastru-deschis sau albe. Este folosit atât ca plantă ornamentală, cât şi în scop medicinal şi condimentar.
În antichitate, rozmarinul era cunoscut ca un remediu eficient pentru un număr mare de afecţiuni. Se folosea pentru purificarea organismului, pentru calmarea stărilor nervoase sau pentru tratarea durerilor. În Grecia Antică, studenţii, învăţaţii sau politicienii îşi puneau crenguţe de rozmarin în păr înaintea unor examene sau unor discursuri publice, fiindcă se credea că sporeşte capacitatea de memorare. Rozmarinul era aruncat peste mormintele persoanelor decedate, ca un simbol al aducerii aminte. În prezent, în unele ţări, rozmarinul este o plantă utilizată la ceremoniile de căsătorie, fiind cunoscut şi sub numele de „planta nunţii” sau „planta fecioarei”. Acesta este rozmarinul, bun pentru aducere aminte, pentru rugăciune, pentru dragoste, pentru ţinere de minte..., scria Shakespeare în „Hamlet”.

Prima utilizare în medicină datează din jurul anului 100 î.Hr., când se prepara un ulei (Oleum coctum) eficient împotriva tetanosului şi paraliziei. Mult timp s-a practicat arderea crenguţelor de rozmarin pentru purificarea aerului în spitalele europene, mai ales în Franţa. Acest procedeu s-a păstrat până în secolul XX, dar s-a abandonat tocmai în momentul în care ştiinţa modernă a demonstrat că uleiul de rozmarin are proprietăţi antiseptice deosebit de eficiente.
Legenda spune că bătrâna regină a Ungariei, Isabella, în vârstă de 70 de ani, care suferea de paralizie şi dureri acute de reumatism şi poliartroză, a visat un înger care i-a dăruit o crenguţă de rozmarin cu care să se facă sănătoasă. Prin macerare în alcool împreună cu alte specii aromatice, regina a obţinut o tinctură cu care s-a masat câteva săptămâni la rând. Efectele au fost miraculoase, bătrâna regină s-a vindecat şi a început să întinerească. „Apa Reginei Ungariei“ a fost utilizată în toată Europa, fiindu-i recunoscute efectele magice în tratarea reumatismelor.
Rozmarinul are nevoie de lumină şi căldură
Rozmarinul este cultivat pe scară largă în zona litoralului Mării Mediterane. De altfel, denumirea ştiinţifică provine de la termenii latini „ros“ şi „marinus“, care înseamnă „roua mării“. Principalele ţări cultivatoare sunt Spania, Franţa, Italia, Tunisia, Maroc şi mai recent SUA şi China. În stare spontană, se întâlneşte pe terenuri însorite, pietroase, ferite de curenţi reci şi ierni aspre. În România se cultivă ca plantă ornamentală în grădini, sere şi apartamente, mai ales în zonele sudice şi sud-vestice, până la altitudinea de 1.500 metri, fiind mult apreciată pentru parfumul foarte plăcut de tămâie şi camfor. Condiţii favorabile de cultură sunt în Câmpia Timişului (sud-vestul ţării) şi în zonele ferite de curenţi reci din Dobrogea. În restul ţării, rozmarinul se cultivă în grădini, sere şi balcoane, fiind lăsat în aer liber în timpul verii, dar se protejează în timpul iernii, deoarece pretinde lumină intensă şi temperatură peste punctul de îngheţ. În aceste condiţii, poate supravieţui în cultură timp de 10-20 de ani. În scop terapeutic sau condimentar se folosesc frunzele şi vârfurile înflorite, recoltate începând din al treilea an de cultură, prin tăiere la maximum 5 cm sub ultima ramificaţie.

Proprietăţile de bază ale rozmarinului

Fibrele, fierul, calciul, manganul şi vitamina B6 sunt cei mai importanţi nutrienţi din rozmarin. În cazul rozmarinului în stare uscată, cantitatea de calciu şi de fier este cu 40% mai ridicată decât în starea naturală, graţie lipsei apei. Cât priveşte cantitatea de mangan, aceasta este cu 25% mai mare în cazul rozmarinului proaspăt, în comparaţie cu cel uscat. Rozmarinul activează circulaţia sângelui, înviorează mintea (recomandat pentru aromaterapie), stimulează digestia, menstruaţia şi ovulaţia şi măreşte fertilitatea.

Sexualitate
Aceasta plantă cu miros pătrunzător se întâlneşte în ceremonialul de nuntă, chiar şi în zilele noastre. De cele mai multe ori, domnişoarele de onoare împart rămurele oaspeţilor, ca simbol al iubirii eterne. Simbolistica include indicii privitoare la proprietăţile terapeutice ale acestei plante, căci de regulă ierburile folosite în cadrul obiceiurilor de nuntă au o influenţă pozitivă asupra performanţelor sexuale. Într-adevăr, rozmarinul are un uşor efect afrodiziac asupra femeii şi bărbatului, în aplicaţii externe intensificând circulaţia sanguină locală.

Bolile aparatului digestiv
Preparatele pe bază de rozmarin se folosesc cu succes în gastrite şi infecţii gastro-intestinale, calmarea tulburărilor de stomac şi de intestine (colite) în cazul indigestiilor provocate de stres. Favorizează secreţia bilei prin acţiunea coleretică ce dublează cantitatea de bilă secretată. Prin funcţionarea optimă a ficatului, se asigură o bună digestie şi  se evită apariţia unor afecţiuni hepatice (icter, ascită, dischinezie biliară, colecistite cronice, hepatite virale şi insuficienţă hepatică). Tranzitul intestinal leneş se accelerează şi dispar atoniile gastrice, balonările, aerofagia, râgâielile, iar gazele sunt eliminate rapid. Are efect în lipsa poftei de mâncare prin stimularea apetitului.

Afecţiunile cardiovasculare
Rozmarinul este un remediu de mult consacrat, acţionând favorabil prin stimularea activităţii inimii slăbite şi dureroase, tratarea hipotensiunii arteriale, reglarea ritmului cardiac cu eliminarea palpitaţiilor şi extrasistolelor provocate de stările nevrotice.
Intervine benefic în cardiopatia ischemică dureroasă, în angina pectorală şi în prevenirea aterosclerozei coronariene, ca urmare a curăţirii vaselor sanguine şi a evitării rigidizării pereţilor vasculari. Datorită conţinutului ridicat în flavonoide, rozmarinul intensifică circulaţia sângelui la nivel periferic şi la creier, evitându-se astfel arteritele, trombozele, scleroza cerebrală, edemele cardiace cu umflarea gleznelor, precum şi senzaţia de sufocare sau cea de răcire a mâinilor şi picioarelor, chiar în anotimpurile calde.

Stimulează memoria şi capacitatea de concentrare
Pentru reglarea sistemului nervos, rozmarinul este un tămăduitor de neegalat, având efecte benefice în cazuri de insomnie, stări de nervozitate, angoase, vertij, migrene de origine nervoasă, dureri de cap, depresie, anxietate. Intervine în instabilitatea emoţională, oboseală prelungită, slăbirea treptată a memoriei, surmenajul fizic şi intelectual. La şcolari, studenţi şi adulţii cu muncă de birou, rozmarinul îmbunătăţeşte memoria şi capacitatea de concentrare.

Bolile osoase
Reumatismul cardioarticular şi degenerativ, poliartrozele, durerile articulare şi musculare găsesc alinare prin tratamente cu produse din rozmarin. Aceleaşi efecte se constată şi în nevralgii, sciatică, contuzii, luxaţii articulare.

Bolile de rinichi
Datorită proprietăţilor diuretice, intervine favorabil în litiaza renală, colici nefritice, retenţie urinară. Prin stimularea secreţiei renale, are rol de curăţire a organismului de toxine.

Tratamente externe
Ceaiul de rozmarin şi-a dovedit eficacitatea în întărirea şi regenerarea firului de păr şi în activarea microcirculaţiei sanguine la nivelul pielii capului. Aplicat după spălare pe parul umed, conferă un aspect lucios, întărind totodată firul de păr. Rozmarinul combate alopecia (chelia) şi seboreea, iar prin proprietăţile cicatrizante, antiseptice şi antimicrobiene intervine în vindecarea unor dermatoze, plăgi deschise, răni purulente, râie şi înţepături de insecte. Uleiurile naturale bazate pe rozmarin pot fi folosite în aromaterapie. O baie în care s-a picurat ulei de rozmarin este excelentă pentru sistemul nervos. 

Formele de utilizare în fitoterapie

- Decoct din 50 g vârfuri înflorite, care se fierb 5 minute într-un litru de apă; se infuzează acoperit 15-20 minute, se strecoară şi se foloseşte sub formă de comprese contra reumatismului sau se toarnă în cada de baie, adăugând 20 g sare amară pentru tratamente în dureri musculare, edeme ale gambelor şi reumatism sau la spălarea capului, contra mătreţii; decoctul şi tinctura de rozmarin au rol depurativ. Se recomandă în caz de hipercolesterolemie.
- Infuzie din 20 g vârfuri înflorite la 1 litru apă clocotită; se infuzează 10-15 minute acoperit, se strecoară şi se beau 1-2 căni pe zi, după mese, cu efecte în tratarea afecţiunilor de stomac şi intestine, steatoză hepatică, boli respiratorii (gripă, pneumonie), slăbirea memoriei, astenie, surmenaj, debilitate şi ameliorarea stărilor de menopauză (climax). Şcolarii, studenţii, oamenii de afaceri, în general cei ce depun eforturi intelectuale, e bine să bea zilnic 2-3 căni de infuzie de rozmarin.
- Infuzie concentrată din 50 g vârfuri înflorite la 1 litru apă clocotită; se infuzează 15 minute şi se utilizează extern în gargară, spălături, duşuri vaginale, frecţii la entorse şi băi în reumatism, artroze, convalescenţă şi la copiii nervoşi;
- Macerat din 15 g frunze şi flori la 1 litru apă rece, din care se beau 1-3 căni pe zi;
- Tinctură din 10-15 g de frunze uscate la un pahar alcool de 70° şi un pahar apă; se lasă la macerat 10-14 zile, se strecoară în sticluţe bine înfundate şi se consumă intern câte o linguriţă de 3-4 ori pe zi, înainte de mese, având efecte contra colicilor abdominale, ateroscleroză, scleroză cerebrală, astenie, oboseală, stări de slăbiciune, întărirea memoriei, debilitate fizică, pneumonie, hipotensiune (într-o cură de 3-4 luni). Pentru uz extern, tinctura se diluează cu 3 părţi apă şi se foloseşte în comprese sau frecţii la paralizia facială, hemipareză, reumatism, contuzii, luxaţii (în amestec cu salvie), gargară în dureri de dinţi. Tinctura este antiseptică şi cicatrizantă în tratarea plăgilor, în degerături, eczeme, acnee şi seboree.
- Apa Reginei Ungariei se prepară din 100 g flori proaspete de rozmarin şi 20 g frunze proaspete de mentă puse la macerat în 1 ½ litri alcool 90°, timp de 6 săptămâni, la soare sau în loc călduros, cu agitare zilnică. Se strecoară prin stoarcere. Se adaugă apă de trandafiri (în cantitate egală) şi 50 picături ulei de rozmarin. Ca urmare a stimulării circulaţiei sanguine, are efecte venotonice şi de împrospătare a tenurilor obosite şi cu pori dilataţi;
- Siropul de rozmarin se prepară numai din frunze proaspete, cu efecte excelente în hepatite cronice, ciroze, infecţii intestinale, afecţiuni respiratorii, pleurezie, nevralgii, epilepsie, paralizie, surmenaj fizic, tulburări cardiace pe fond nervos, anemie, hipotensiune, cancere;
- Vinul de rozmarin se prepară din 50 g frunze proaspete la 1 litru vin roşu de calitate, se lasă timp de 5 zile cu agitare repetată şi se consumă câte un păhărel la fiecare masă. Asociat cu frunze de salvie (câte 20 g din fiecare) şi o lingură de miere are efecte ca tonic general şi în afecţiuni cardiace, colesterol ridicat, precum şi contra asteniei, oboselii şi stresului.
- Pulbere din frunze şi flori uscate şi măcinate fin din care se iau sublingual câte 1 gram de 4 ori pe zi, timp de minimum 2 săptămâni, cu efecte de stabilizare a tensiunii arteriale, combaterea hipotensiunii şi în cazuri de instabilitate emoţională. Amestecată cu pâine albă prăjită şi măcinată, pulberea de rozmarin are bune efecte în albirea dinţilor şi fortificarea gingiilor;
- Uleiul eteric de rozmarin diluat cu ulei de măsline se administrează (câteva picături pe puţin zahăr) pentru întărirea nervilor şi contra crampelor intestinale, iar extern, la frecţii în dureri reumatice, sciatică; folosit la masaj, dă rezultate bune în combaterea migrenelor şi în debilitate.
- Şamponul de rozmarin se prepară dintr-un pumn de frunze uscate opărite cu 250 ml apă clocotită; se infuzează 3 ore acoperit şi se strecoară. În 500 ml apă distilată se dizolvă 50 g săpun lichid de potasiu şi 10 g carbonat de potasiu care se fierb timp de 30 minute. După răcire se adaugă infuzia de rozmarin în care s-a adăugat 50 ml tinctură de rozmarin şi 1 linguriţă ulei eteric de rozmarin. Şamponul obţinut se trece într-o sticlă care se astupă bine şi se utilizează la spălarea părului gras sau cu mătreaţă. Se constată un efect revigorant şi venotonic asupra pielii capului, ceea ce face ca spălatul să devină o plăcere.

Utilizări în alimentaţie

Bucătăria mediteraneană folosește rozmarin proaspăt, tocat mărunt, la condimentarea multor preparate culinare, cărora le dă un gust deosebit, aromat, uşor amărui, cu miros camforat. În bucătăria italiană, rozmarinul este ingredientul de bază în prepararea specialităţilor de pâine cu ierburi (foccacia). La noi, rozmarinul este folosit la condimentarea sau parfumarea felurilor, principale, de mâncare. Dintre acestea, cele mai cunoscute sunt puiul cu rozmarin, cartofii cu rozmarin la cuptor, friptura clasică de miel la cuptor sau cotletele de porc cu rozmarin la cuptor. Rozmarinul uscat poate fi pus în omleta de dimineaţă, în supe, sosuri de roşii, fructe de mare, creveţi şi calamari. Dacă doriţi să experimentaţi un nou dressing pentru salată, iată reţeta: amestecaţi o linguriţă de rozmarin uscat cu 30 ml de ulei de măsline, sare, piper şi eventual zeamă de lămâie. După ce aţi bătut bine toate aceste ingrediente, turnaţi-le peste salata de vară pe care tocmai aţi pregătit-o.

Atenţie! Indiferent la ce mâncare folosiţi rozmarinul, nu uitaţi că este o plantă cu o aromă foarte puternică - o cantitate prea mare îşi poate pune amprenta prea mult pe gustul final.

Rozmarinul intră în reţetele oţeturilor aromate şi ale saramurilor, sau la aromatizarea unor băuturi şi dulciuri. În toate aceste preparate, rozmarinul activează funcţiile digestive şi  favorizează asimilarea fierului, mai ales în curele antianemice la copii, bătrâni şi convalescenţi. Din vechime s-au constatat proprietăţile conservante şi antiseptice ale frunzelor de rozmarin, fiind utilizat la prevenirea degradării cărnii şi la păstrarea mâncărurilor în stare proaspătă timp de mai multe zile, pe vreme călduroasă.
Preparatele pe bază de rozmarin nu sunt incluse în nicio listă de produse ce pot aduce prejudicii sănătăţii umane. Doar cantităţile mari trebuie să fie evitate de către femeile gravide sau de către cele care alăptează, iar decoctul şi tinctura nu sunt indicate hipertensivilor.


-->

Comentarii

POSTĂRI ALEATORII

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.

CONTACT

Nume

E-mail *

Mesaj *